Fundația noastră desfășoară în stațiunea litorală Vama Veche, în perioada 17-21 iunie 2022, un atelier creativ de animație stradală destinat studenților facultăților de teatru și actorilor debutanți, cu vârsta până în 35 de ani.
Atelierul va fi susținut de Radu Bogdan Ghelu – actor, regizor și trainer cu experiență, creatorul unor programe de teatru alternativ de referință (Trupa în căruță) și a mai multor programe de educație culturală nonformală.
Atelierul face parte din programul multianual de mentorat și formare al Fundației, intitulat Tabăra de Artă „Ion Ghelu Destelnica” și se va desfășura după cum urmează:
- vineri 17 iunie 2022
- 17:00-19:00 „Ice Break” (sesiune de prezentare a proiectului, a participanților și a organizatorilor, în cadrul căreia se vor consolida legăturile informale dintre participanți)
- sâmbătă 18 iunie 2022
- 10:00-12:00 „Morning Brief-Debrief” (o scurtă expunere a conceptului de „animație stradală” realizată de către organizatori și completată de intervențiile tinerilor participanți, care își vor prezenta propriile lor experiențe în astfel de manifestări)
- 17:00-19:00 „Sunset Setting” (după ce au avut toată după-amiaza la dispoziție ca să-și găsească inspirația, tinerii participanți vor stabili scenariul exercițiului de animație stradală pe care-l vor săvârși în ziua următoare)
- duminică 19 iunie 2022
- 11:00-14:00 „Overheating” (participanții, cu sprijinul organizatorilor, vor pune în operă exercițiul de animație stradală)
- 17:00-18:00 „Cooling Down” (participanții și organizatorii vor analiza și dezbate exercițiul desfășurat)
- luni 20 iunie 2022 (fără activități în program)
- marți 21 iunie 2022 (fără activități în program)
La atelierul creativ de animație stradală se vor da în spectacol 10 persoane cu vârsta în 18 și 35 de ani, selectați dintre studenții la teatru și actorii tineri interesați.
Fundația asigură participanților cazare gratuită în Vama Veche, câte 2 persoane în cameră cu baie proprie, cu intrare vineri 17 iunie și ieșire marți 21 iunie. De asemenea, se asigură tot gratuit masă în regim de pensiune parțială (1 masă pe zi, 2 feluri, în regim catering). Masa va fi servită la ora 16:00, în zilele cu activități, adică: 17 iunie, 18 iunie și 19 iunie.