Usor adus de spate, cu un zâmbet abia perceptibil de sub mustata bogata, cu mâinile in cautare de un sprijin pe care nu-l gasea niciodata, cu palaria care l-a facut celebru printre artisti, iti intindea, pentru binete, o mâna cu palma larg deschisa, in causul careia mâna ta se pierdea intr-o strângere aproape dureroasa: „Cu bucurie”, zicea.Asa l-am cunoscut, intr-o zi anume, a anului 1979, pe viitorul meu prieten, profesorul, actorul, regizorul, extraordinarul Dom’ Ghelu. Era pretutindeni, la teatru, la Scoala Populara de Arta, mai ales, pe scena, pe strada, adora strada, oamenii. „Buna ziua, maestre!”, „Cu bucurie…”

(Gheorghe Bălțătescu în Deșteptarea)

[Citește mai departe]

Citește mai mult