Mare mi-a fost bucuria când am reuşit să însufleţesc vorbele altora, făcându-le credibile pe scenă. Şi iată-mă acum, neputincios în a-mi găsi cuvintele pentru a evoca şi aduce prinos celui căruia îi datorez în mare parte împlinirea de a fi actor.
Am avut prilejul, dăruit de soartă, de a-l cunoaşte pe Ion Ghelu Destelnica, personalitate complexă: actor, poet de o amplă sinceritate, dramaturg prolific, înzestrat pedagog şi om de o mare modestie şi generozitate, absolut ieşite din comun.
Total străin de interese şi beneficii materiale, şi-a dăruit întreaga energie descoperirii, încurajării, formării şi propulsării a zeci de mii de talente care s-au afirmat şi se afirmă în teatrul românesc datorită acestui „Mecena spiritual”, care a încălzit şi vindecat multe suflete aflate în cumpănă, pe drumul întunecat al căutării vocaţiei.
Fără încrederea, îndrumările şi încurajările acestui prieten, n-aş fi reuşit să-mi împlinesc visul de a sluji teatrul.
Timp, afecţiune, preocupare, grijă şi interes, rupte din cele cuvenite familiei, au reuşit să împlinească de-a lungul anilor destine şi cariere, care altfel nu s-ar fi realizat niciodată.
A dat din dreptul lui, dar nu a luat din dreptul nimănui.
Florin Mircea – Mărturisire, volumul „Ion Ghelu Destelnica – Simfonie pe nisip sau Bocet pentru moartea planetei” (Princeps Edit, 2002, ISBN: 973-85706-6-2)
(1942-2012, Florin Mircea. Actor de însemnătate al scenei româneşti, laureat al Premiului UNITER şi al altor numeroase premii de interpretare, societar de onoare al scenei ieşene şi deţinător al Ordinului pentru Merit în Grad de Cavaler. Actorul care a scris istorie pentru Teatrul Naţional «Vasile Alecsandri» Iaşi, pe scena căriua a activat încă de la debut.)
Ion Ghelu Destelnica:
motiv de bocet
– în memoria vărului meu Constantin –
a venit anotimpul – de – verde
cînd, ascuţită pe-o frunză
de magnolie, securea de argint
ne decapitează, pe rînd,
sufletul căzut în genunchi
şi florile… toate florile.
…numai călăul plîngînd
lîngă crinul – de – gală,
albastrul, ultimul crin…
iartă-ne, Doamne, fluturii
ce ne cîntă culorile
intrate în seară! amin.
rugă
doamne, eu sînt negaţia ta anulată;
ea – crinul de marmoră vie
din care – a fost cioplită statuia
balerinei înălţată pe vârfuri
în cupa mea de polen.
acum, decapitaţi amandoi.
…numai mîinile ei,
împreunate-ntr-un vers,
se roagă la soarele
ce răsare străin şi invers
peste tăceri; aleluia!