Femeia cu ochi de Rai.
Nu l-aş fi cunoscut niciodată, poate, dacă la sfârşitul liceului, tatăl meu – director de şcoală primară şi de cămin cultural într-un cătun prăpădit de pe valea Siretului – nu m-ar fi pus să încropesc o echipă de teatru cu ţăranii din sat, ca să aibă „activitate culturală” când veneau inspecţiile de la raion…
S-a întâmplat că tocmai se derula un mare festival de teatru de amatori care avea să adune pe sute de scene 11.000 de suflete – „câţi ţărani au murit în 1907!” – aşa suna sloganul, şi iată-ne cu echipa-n căruţe, mergând la faza raională, apoi – cu trenul! – la cea regională de la Bacău şi la Bucureşti – unde luam un premiu naţional pentru regie! Ceea ce avea să-mi marcheze ireversibil destinul…
Şi totul a fost posibil pentru că încă de la început ne-a văzut, ne-a selecţionat, ne-a îndrumat, ne-a ocrotit bunul, blândul, generosul Ion Ghelu Destelnica – el însuşi autorul unei piese premiate cu acel prilej, care avea să lanseze un nume sonor în teatrul românesc: regretatul Sandu Simionică.
A urmat plecarea la Bucureşti, facultatea, peregrinările prin teatrele ţării; îl întâlneam cu o plăcere constantă când veneam în vacanţe sau pur şi simplu treceam prin Bacău – din ce în ce mai rar, cu anii – la fel de bonom, la fel de tânăr şi mereu îndrăgostit de „femei cu ochii de Rai”, cum scrie undeva – sau tropotindu-i prin suflet făpturi „încălţate-n crini şi clopote” – cum spune altundeva – dar niciodată mânios, niciodată învins, totdeauna cu acelaşi zâmbet larg pe chip – deşi, cu vârsta, parcă ghiceam în el un veşnic perdant…
Am aflat abia acum că scria şi poezie – o poezie densă, luminoasă, cochetând cu metafizica – pregătindu-şi, parcă, elegant şi cultivat, trecerea în lumea de dincolo…
Nicoleta Toia – Cuvânt înainte, volumul „Ion Ghelu Destelnica: Simfonie pe nisip sau Bocet pentru moartea planetei” (Princeps Edit, 2002, ISBN: 973-85706-6-2)
(1941-2003, Nicoleta Toia a absolvit IATC în 1969, urmând atât teatrologia cât şi regia de teatru. A desfăşurat o bogata activitate artistică şi publicistică, montând spectacole în numeroase teatre ale ţării. În ultimii ani, s-a dedicat relaţiilor cu Republica Moldova, în cadrul Fundaţiei Culturale Romane, a cărei colaboratoare a fost. A montat peste 80 de spectacole de cele mai diverse genuri, cu piese din dramaturgia naţională şi universală, dinamismul şi acurateţea stilistică asigurandu-le succesul.)
Ion Ghelu Destelnica:
Cerb alb
Doamnei mele, Silvia Ghelu
Mult am prea iubit
prea fugare linii…
mîna mi-a orbit,
pipăind, lung, crinii.
Dragostea ne pierde
dincolo de timp;
iarba, – soare verde
peste anotimp.
Plînge carnea, plînge…
Ţipă lung, din vis,
pe-un apus de sînge,
un păun ucis.
Doina nu mai suie
păsări şi octave;
mi-au bătut în cuie
aripe bolnave.
Tîmpla-mi cade-n seară,
grea, peste trecut…
Fetele-mi coboară
fluierul în lut.
…Înfrunzeşte lemnul
ultimul suspin;
tu încearcă-mi sternul
cu trei lănci de crin!
Urcă-n mine, poate
noaptea nefiinţei…
inutil să-mi scoţi
cuiele, cu dinţii.
Zeii mei flămînzi
mă pîndesc de-aproape;
poţi să mă ascunzi,
dragoste, sub pleoape?
Fug… prin moartea mea
ultimele ciute.
Un cerb alb îţi bea
lacrimile mute.
