7 mai 1922 – născut într-un sat de agricultori de pe malul unui braţ al Dunării: Stelnica, lângă Feteşti, judeţul Ialomiţa; tatăl său, Johan Ghel, mort la 19 ani, doreşte ca viitorul fiu să poarte numele Ion;
1949 – absolvent al Institutului de Artă, Iaşi – Facultatea de Teatru – clasa de actorie;
1950 – absolvent al Secţiei de scenarii a Institutului de Artă Cinematografică, Bucureşti;
1951-1956 – actor al Teatrului de Stat, Bacău, repartizat la cerere; la solicitarea Secţiei de Învăţământ şi Cultură a Regiunii Bacău, optează pentru postul de metodist principal cu probleme de teatru pe regiune;
1961-1982 – profesor de teatru la Şcoala Populară de Artă, Bacău;
1971 – atestat regizor artistic, graţie numeroaselor premii şi titluri de laureat.
La 60 de ani, după pensionarea la cerere, a continuat predarea cursurilor de arta actorului şi de regie teatru, până în anul
1993, atât la Bacău cât şi în Oneşti, înfiinţând acolo o „Secţie de Teatru” a Şcolii Populare de Artă, Bacău.
Rezultate obţinute: peste 100 dintre elevii pregătiţi au devenit actori sau regizori profesionişti, ceea ce reprezintă un record în domeniu obţinut printr-o dedicare totală faţă de noile generaţii, privite cu înţelegere, fără prejudecăţi, pasional, dar obiectiv; are o contribuţie importantă (directă şi indirectă) la promovarea şi organizarea artei teatrale, materializată prin obţinerea pentru regiunea şi – mai târziu – judeţul Bacău a zeci de titluri de laureat (colective şi individuale) în festivaluri naţionale („I. L. Caragiale”; „Aniversar XXX”; „Cântarea României”) sau zonale.
Meritele sale au fost recunoscute la nivelul instituţiilor de specialitate.Depune în paralel o activitate literară intensă, publică poezii, proză şi dramaturgie. Multe dintre piesele sale au fost jucate pe scenele teatrelor profesioniste şi de amatori din ţară sau din străinătate („Comoara”; „Dragostea nevestelor”; „Fata tatii cea frumoasă”; „Ceartă în familie”; „Depărtarea”; „Păcală, fata, lacrima şi rîsul”, etc.). În acest sens, trebuie subliniată contribuţia sa şi la crearea Uniunii Scriitorilor – Filiala Iaşi, în perioada studiilor universitare.
Îndrăznind adevarul în viaţă, dar şi în dramaturgie, având „harul” libertăţii, încă din anul 1956 începe conflictul politic cu organele de cenzură. Piese ca „Licitaţia”, „Gorila cu mănuşi”, „Casa cu muşcate” sau „Eroica ’45”, sunt neaprobate ori retrase la premiere sau în vizionări, ca „necorespunzătoare ideologic”. Autorul refuză operarea modificărilor cerute de cenzura vremii ştiind că destinul său, care se apleacă peste literă, e să încorporeze în spaţiul ficţiunii cât mai multe situaţii reale.
Continuă să scrie, însă din anul 1972 – an al ruperii definitive de sistemul politic –, piesele sale au devenit: „lucrări de sertar”. La împlinirea vârstei de 75 de ani, autorul este relansat în atenţia publicului spectator cu una dintre comediile în versuri: „Cînd ai o soacră avară, stă ca dracu’ pe comoară!”, prima din ciclul „Păcăliada”.
Recunoaşterea meritelor şi a rezultatelor unei vieţi dusă cu demnitatea şi graţia unei inteligenţe naturale şi a unei devoţiuni sincere faţă de gestul creator, s-a produs în mai, 1997, prin Hotărârea Consiliului Local Bacău şi a Primăriei Municipiului, care i-au acordat titlul de „Cetăţean de Onoare”. În acelaşi an, ia fiinţă şi Fundaţia Interetnică pentru Cultură şi Artă „Ion Ghelu Destelnica”.
Se stinge din viaţă la data de 17 decembrie, 2001. Strada unde s-a aflat clădirea în care şi-a desfăşurat cea mai mare parte a activităţii, a primit numele său. De asemenea, tot ca gest de reverenţă faţă de truda creatoare a unui om ce a reprezentat rezerva de luciditate a unor generaţii, biblioteca din comuna natală îi poartă numele.